Așa vei înțelege cât de importantă ești pentru un bărbat: 5 dovezi de iubire

Dincolo de cuvinte care sună frumos și promisiuni false, dincolo de comportamente neînțelese și imprevizibile, există o realitate care nu poate fi anulată cu nimic. În această realitate un bărbat poate fi indiferent și egoist, sau poate fi asumat și iubitor.

Dacă ești cu adevărat importantă pentru el, dacă îi pasă și are cele mai bune intenții, nu poate fi indiferent, nici manipulator, nici arogant. Te vrea aproape, vrea să aibă grijă, se conectează emoțional, îți demonstrează că ești o prioritate.

Vine alături și empatizează cu stările tale, caută să te cunoască cu adevărat, să treacă dincolo de superficial. Se detașează de orice gând egoist, face eforturi să aducă liniște și echilibru în relație, se interesează de tine, se implică de fiecare dată.

Susținerea lui nu este condiționată, este felul în care sufletul său îmbrățișează lumea ta, modul în care îți confirmă cât de mult contezi pentru el. Te încurajează să nu renunți atât de ușor, te admiră pentru ambiție și sinceritate.

Își asumă totul, fără a avea pretenții exagerate, fără a căuta să îți controleze viața, sau să se considere mai important decât tine. Vrea să construiască o lume a voastră, vrea să-ți ofere acea liniște sufletească, acele dovezi de încredere.

Este conștient de rolul său în relație, are grijă de cuvintele pe care le spune și de gesturile pe care le face, investește timp și caută motive de afecțiune. De dragul vostru acceptă compromisul, alege comunicarea deschisă.

Refuză să lase loc pentru aventură, pentru alte tentații

Îți este fidel, indiferent de orice. Devotamentul său nu este un moft, o stare de moment: este un fel de a păstra echilibrul și liniștea, un gest firesc, un răspuns la toate motivele de admirație și recunoștință. Face tot posibilul să nu ai îndoieli sau regrete.

Refuză să te mintă, să ascundă de tine lucruri imporante, să interpreteze într-un mod toxic realitatea. Nu poate fi indiferent, atunci când îl provoci să-ți vorbească sincer despre trecut și planuri de viitor. Este gata oricând să stea de vorbă cu tine.

Te admiră și te acceptă exact așa cum ești, s-a îndrăgostit de sufletul tău bun și de lumea ta magică, a înțeles cât de mult se potrivesc poveștile voastre, cât de importantă este prezența ta în viața lui, cât de frumos se întâmplă totul.

Nu poate să te judece și să te critice, nu vrea să aducă instabilitate și frică în relația voastră trădând încrederea, mințind, având un comportament nepotrivit. Are grijă, este mereu afectuos și blând, implicat emoțional și sincer cu tine.

El vine cu argumente potrivite, cu soluții, cu răspunsuri la întrebări dificile. Nu lasă lucrurile să se întâmple haotic, oferă o perspectivă, te implică în planurile sale de viitor, vrea să trăiască alături de tine cele mai frumoase experiențe.

Înțelegi că alături de el ești în siguranță, înțelegi că ești importantă și specială pentru acest bărbat. Știi că, indiferent de orice, îi va păsa, va face tot posibilul să fie bine, va aduce siguranță și liniște, îți va demonstra că totul are rost.